Home » D:News » A murit miliardarul David Rockefeller

A murit miliardarul David Rockefeller

A murit miliardarul David Rockefeller
Publicat: 20.03.2017
Miliardarul şi filantropistul David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani, potrivit Washington Post.

 David Rockefeller a murit în somn în casa sa din New York, potrivit purtătorului său de cuvânt, Fraser P. Seitel, scrie Washington Post.

Acesta a fost cel mai în vârstă miliardar. David Rockefeller a mai avut cinci fraţi, care au murit cu zeci de ani în urmă iar în anul 2014 şi-a pierdut unul dintre copii, într-un accident de avion.

Rockefeller a absolvit Universitatea Harvard în anul 1936 şi şi-a luat doctoratul în economie la Universitaea din Chicago în 1940. Acesta a luptat în cel de-al doilea Război Mondial, după care a început să se evidenţieze în domeniul managementului la Chase Bank, bancă ce a fuzionat cu The Manhattan Company în 1955, relatează Mediafax.

 Bunicul lui David Rockefeller a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o emblematică patroană a artelor, aceasta fiind cofondatoare a muzeului MoMa.

Forbes a estimat averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari, fiind al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Dispariţia lui Michael Rockefeller, unul din marile mistere ale istoriei (VIDEO)

Grupul Bilderberg – Adevaratii conducatori ai Americii

Oamenii pot distinge peste o mie de miliarde de mirosuri. Concluzia uimitoare a unui studiu

Mai mulţi miliardari, în frunte cu Bill Gates, lansează un fond de investiţii important pentru planetă

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție